CFR Călători anunţă că introduce o linie modernă pentru uniformele personalului care intră în contact cu pasagerii şi care va fi îmbrăcămintea zilnică de lucru. Personalul va purta noua ţinută începând de luni, 11 ianuarie 2021. ”Pasagerii care vor călători cu trenurile CFR Călători vor fi întâmpinaţi de personalul nostru, cu un nou look. Vor purta noi uniforme, în culorile bleumarin, bleu şi vişiniu. Elementele vestimentare ale uniformei constau în: costum iarnă/vară pentru femei şi bărbaţi, cămăşi cu mânecă lungă/scurtă pentru femei/bărbaţi, pălărie femei/şapcă bărbaţi, eşarfă femei /cravată bărbaţi, haină impermeabilă cu mesadă detaşabilă pentru femei/bărbaţi, pantofi”, a transmis, miercuri, CFR Călători, printr-un comunicat de presă.