România are câteva drumuri spectaculoase, care îţi oferă peisaje ce îţi taie răsuflarea. Românii care preferă să călătorească cu maşina în vacanţă ar trebui să conducă şi pe aceste drumuri deosebite. Iată câteva şosele montane care oferă peisaje frumoase.
Transrarăul - Drumul comorilor
Începutul Drumului Comorilor îşi are originea în perioada comunistă când au fost demarate primele lucrări de construcţie. Construcţia sa a fost abandonată în scurt timp, drumul fiind asfaltat abia după 25 de ani. Denumirea drumului se datorează faptului că această zonă este bogată în resursele naturale care reprezintă adevărate comori pentru români. Turiştii se pot bucura de peisajele frumoase oferite de către Munţii Giumalău şi de către culmile Adam şi Eva care se găsesc de-o parte şi de alta a Transrarăului.
Dumul înlesneşte accesul spre Cabana şi Schitul Rarău precum şi spre vestitele monumente naturale numite “Pietrele Doamnei”.
Drumul alpin Transrarăul, cu o lungime de 28 de km, care traversează munţii Rarău din judeţul Suceava, este o şosea spectaculoasă asfaltată în anul 2014. Din 1989, drumul a fost parcurs doar cu maşini de teren. Transraraul urcă la o altitudine de 1.400 metri şi face legătura între Localitatea Pojorâta (Valea Moldovei) şi Localitatea Chiril (Valea Bistriţei).
Din cauza faptului că drumul este foarte îngust viteza cu care trebuie să conducă şoferii nu ar trebui să depăşească 30 km/h. Este recomandată claxonarea înainte de curbe pentru a-i atenţiona pe ceilalţi şoferi.