Ce fac cetăţenii din Sectorul 2 cu gunoiul menajer de la 1 martie, cu cine încheie contracte, cât plătesc / Primarul Radu Mihaiu: Licenţă teritorială la nivelul Sectorului 2 nu are niciun operator

Ce fac cetăţenii din Sectorul 2 cu gunoiul menajer de la 1 martie, cu cine încheie contracte, cât plătesc / Primarul Radu Mihaiu: Licenţă teritorială la nivelul Sectorului 2 nu are niciun operator

Primăria Sectorului 2 schimbă de la 1 martie 2021 sistemul de taxare pentru ridicarea gunoiului menajer de la cetăţenii de pe raza administrativă. Potrivit unei hotărâri de Consiliu Local aprobată în decembrie, de la această dată cetăţenie trebuie să încheie contract direct cu operatorul de salubrizare. Cei care nu fac asta ar putea plăti o taxă de 21,5 lei către Primărie, care la rândul ei va plăti către salubrist, potrivit unui proiect aflat în dezbatere publică. Deşi a rămas mai puţin de o lună până la această dată, este neclar în continuare cu cine vor încheia cetăţenii contracte, cu Supercom sau cu altă firmă, deoarece actul prin care Supercom deţine exclusivitate pentru ridicarea gunoiului menajer a fost atacat în instanţă, fiind anulat la fond, iar Supercom nu deţine licenţă pentru Sectorul 2. De altfel, nicio altă firmă nu deţine licenţă pentru această unitate administrativă, a declarat într-un interviu acordat HotNews.ro, Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2.

rimarul susţine că în acest moment Supercom are exclusivitate pentru ridicarea gunoiului menajer în Sectorul 2, iar dacă actul care dă exclusivitate companiei va fi anulat în instanţă, atunci cetăţenii vor putea încheia contracte cu cine doresc, dar rămâne problema că niciun operator nu este licenţiat pe Sectorul 2.

În cadrul unei dezbateri publice care a avut loc la Primărie, Radu Mihaiu a declarat că Supercom are în lucru o platforma online unde cetăţenii vor putea încheia contractele pentru ridicarea gunoiului. Tariful pe care îl vor plăti cetăţenii către Supercom nu a fost stabilit încă, urmând să fie pus în dezbatere publică săptămâna viitoare, apoi aprobat de Consiliul local. Noutatea este că nu va mai fi un tarif pe persoană, ci pe tonă/volumul de deşeu produs, astfel încât cetăţenii să fie motivaţi să producă mai puţin gunoi, a explicat Radu Mihaiu.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt