Burse şi sprijin profesional pentru 1.800 de doctoranzi şi cercetători post-doctorat

Burse şi sprijin profesional pentru 1.800 de doctoranzi şi cercetători post-doctorat

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) lansează apelul de finanţare destinat sprijinirii doctoranzilor şi cercetătorilor post-doctorat prin burse de studiu, precum şi consolidării colaborărilor între universităţi, institute de cercetare şi mediul privat, potrivit unui comunicat remis marţi AGERPRES.

"Apelul are o valoare totală de 21 milioane de euro şi pot solicita finanţare: Universităţi publice şi private ce au acreditare, institute/centre de cercetare acreditate, angajatori, asociaţii profesionale, camere de comerţ şi industrie, Academia Română", se menţionează în comunicat.

Astfel, un proiect poate avea valoarea maximă de 1,15 milioane euro şi trebuie să ofere sprijin pentru minim 80 de doctoranzi şi 20 de cercetători post-doctorat. Astfel, în total, prin proiectele care se vor realiza în cadrul acestui apel, vor fi sprijiniţi minim 1.440 doctoranzi şi 360 de cercetători post-doctorat.

"Prioritatea Guvernului României şi a MIPE este sprijinirea cercetării şi inovării. Tinerii care se implică în cercetare au nevoie de susţinere, fiindcă acest domeniu este motorul care duce la inovare şi la competitivitate economică. Avem azi o veste foarte bună, anume că pentru minim 1.800 de cercetători vom acorda sprijin din fonduri europene ca să îşi continue proiectele de cercetare, să îşi termine studiile şi să îşi găsească un loc de muncă şi cu siguranţă rezultatele muncii lor se vor simţi în economia României şi cea europeană", a spus Csilla Hegedus, secretar de stat în MIPE.

În cadrul proiectelor finanţate se vor acorda burse în sumă forfetară lunară. Astfel, bursa pentru doctoranzi este de cel mult 400 euro/lună timp de 12 luni, în ultimul an al programului de studii doctorale, iar bursa pentru cercetători postdoctorat este de maximum 600 euro/lună, pe durata studiilor postdoctorale, timp de 12 luni.

Suma alocata pentru mobilităţi interne/internaţionale, taxe de participare la conferinţe, taxe pentru publicarea articolelor în reviste indexate în baze de date internaţionale trebuie sa reprezinte maxim 45% din cuantumul total al burselor.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt