Australia respinge raportul „Cod roşu pentru umanitate” al ONU şi obiectivele referitoare la lupta împotriva schimbărilor climatice

Australia respinge raportul „Cod roşu pentru umanitate” al ONU şi obiectivele referitoare la lupta împotriva schimbărilor climatice

Prim-ministrul conservator al Australiei, Scott Morrison, a respins marţi apelurile pentru fixarea unor obiective mai ambiţioase în ceea ce priveşte lupta împotriva schimbărilor climatice ca urmare a raportului alarmant publicat luni de către Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), estimând drept suficiente strategiile implementate de ţara sa, informează AFP.

La câteva ore după publicarea raportului realizat de experţi în domeniul climei din cadrul grupului interguvernamental de experţi al ONU însărcinat cu evaluarea riscurilor asupra încălzirii globale din cauza efectelor activităţii umane (IPCC), care avertizează asupra unei încălziri globale mai severe şi mai accelerate decât estimările anterioare, premierul australian Scott Morrison a anunţat că nu doreşte să fixeze obiective în ceea ce priveşte atingerea neutralităţii emisiilor de dioxid de carbon, transmite Agerpres.

„Australia îşi îndeplineşte rolul”, a precizat prim-ministrul Morrison, adăugând că „în absenţa unor proiecte, nu aş semna un cec în alb în numele australienilor în scopul atingerii acestor obiective”.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt