Accident în Bârlad; o persoană a fost grav rănită, după ce maşina în care se afla a lovit un stâlp

Accident în Bârlad; o persoană a fost grav rănită, după ce maşina în care se afla a lovit un stâlp

O persoană a ajuns în stare gravă la Spitalul de Urgenţă "Elena Beldiman" din Bârlad, fiind proiectată pe carosabil după ce maşina cu care circula s-a lovit de un stâlp.

La locul producerii accidentului, au intervenit reprezentanţii Detaşamentului de pompieri Bârlad, cu o autospecială de stingere echipată cu modul pentru descarcerare, o autospecială pentru descarcerare, o ambulanţă SMURD tip B2 (EPA) şi o ambulanţă tip B aparţinând Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui.

"În accident a fost implicat un autoturism şi au existat două persoane rănite. La sosirea echipajelor de intervenţie a fost găsit un autoturism puternic avariat şi două victime, între care una încarcerată. Cea de-a doua victimă a fost proiectată în afara autoturismului şi se afla în stare de inconştienţă şi stop cardio-respirator'', a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Potrivit acestuia, victima aflată în stop cardio-respirator a fost preluată de echipajul ambulanţei SAJ Vaslui şi au fost începute manevrele de resuscitare.

''O ambulanţa SMURD tip B2 Bârlad care se deplasa spre CPU Bârlad transportând o persoană care suferise un traumatism de membru superior a oprit la locul accidentului şi a acordat primul ajutor persoanei descarcerate, după care a transportat la spital victima aflată în ambulanţă. Imediat, echipajul ambulanţei SMURD a revenit la faţa locului, a preluat şi a transportat victima descarcerată la Compartimentul de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal Bârlad. Victima proiectată în afara autoturismului a fost resuscitată, după care a fost transportată la CPU Bârlad", a spus Marius Stanciu.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt