Meteorologii anunţă precipitaţii moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, până vineri dimineaţă, în vestul şi nord-vestul ţării. Apoi, vin ninsorile
FOTO - Plan Roşu de Intervenţie, după ciocnirea a două microbuze. Zeci de persoane rănite, printre care şi ucraineni
Circulaţie afectată pe mai multe sectoare de drum. Protestele transportatorilor şi fermierilor continuă, la Afumaţi şi Vama Siret
Nicuşor Dan: Am respins solicitarea de protest a transportatorilor şi a fermierilor pentru că nu este rezonabilă. Protestatarii ar fi vrut să ocupe, de vineri până luni, cu 15.000 de vehicule, Piaţa Victoriei
Fermierii şi transportatorii continuă protestele. Liderii agricultorilor se contrazic: "Nu au făcut altceva decât să ia copy/paste acele revendicări, să şi le asume". Tractoarele blochează mai multe vămi
Şase persoane au ajuns în spital după un accident în care au fost implicate două autobuze, într-unul dintre ele aflându-se 40 de călători
VIDEO. Cosmin Andreica (Europol), la Proiect de ţară: România: ”Nu ştiu dacă există vreun şef care să nu răspundă la comenzi politice. Funcţia de şef al Poliţiei Române, în ultimii ani, a devenit funcţie politică”
ALERTĂ. Protestatarii au blocat mai multe intrări în Portul Constanţa. George Simion a fost alungat de transportatori
Fermierii au ajuns la o înţelegere cu ministrul Agriculturii. ”Probabil că vom decide să suspendăm protestele”
Florin Barbu, în timpul discuţiilor cu oierii: ”Cei de-afară nu sunt fermieri”. Ministrul Agriculturii îl citează pe Eminescu
Proteste ale fermierilor şi transportatorilor. Şeful Poliţiei Române: ”Se incită la violenţă pe grupurile de socializare”. 24 de dosare penale deschise
Bărbat cercetat penal după ce a scos bani din contul altei persoane, la un ATM, profitând de faptul că aceasta nu închisese sesiunea contactless
Europol reclamă „presiunile” la care sunt supuşi poliţiştii pentru a face „orice” ca să blocheze fermierii pe drumurile publice
Lider al fermierilor, după întâlnirea cu ministrul Agriculturii: Am cerut amânarea ratelor, acea OUG care se află la avizare. Cred că protestele vor continua
Prostestul transportatorilor şi fermierilor. Guvernul transmite calendarul discuţiilor. Întâlniri cu reprezentanţii de la Ministerele Agriculturii, Transporturilor şi de Finanţe
S-au încheiat negocierile dintre Ciolacu şi reprezentanţii transportatorilor şi fermierilor. ”Vom rămâne în stradă”
Proteste ale transportatorilor şi ale fermierilor, pentru a treia zi consecutiv. Ciolacu se întâlneşte cu reprezentanţii transportatorilor şi fermierilor