Secretele Preşedintelui, la ora 22:00
Azi de la ora 22.
Azi de la ora 22.
Emisiile de carbon au revenit la niveluri mari, iar ponderea acestora a crescut din nou în cele mai bogate 20 de naţiuni din lume, potrivit raportului anual privind transparenţa climatică, care este realizat în conformitate cu Convenţia Cadru a ONU privind Schimbările Climatice.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, joi, că a discutat cu premierul interimar Florin Cîţu după ce acesta a spus că ar trebui implementat certificatul verde şi în magazine.
IPS Teodosie a îndemnat credincioşii să nu se vaccineze la emisiunea Dialog duhovnicesc de la postul de radio al Arhiepiscopiei Tomisului.
Scumpirea energiei electrice este resimţită de toţi consumatorii atât casnici, cât şi industriali, indiferent de tipul de contract încheiat cu furnizorii acestor servicii.
Peste 70% dintre deţinuţi s-au vaccinat împotriva COVID-19, potrivit unui comunicat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) transmis, vineri, AGERPRES.
Tenorul italian Andrea Bocelli, ale cărui albume s-au vândut în peste 90 de milioane de copii şi ale cărui interpretări au generat peste 5 miliarde de difuzări în streaming la nivel mondial, a semnat un contract exclusiv, extensiv şi global cu Universal Music Group (UMG), informează joi s.
Nu se mai găsesc aparate de oxigen pentru bolnavii de Covid care se tratează acasă! Oamenii caută disperaţi, însă firmele au rămas fără stocuri.
Primii pacienţi bolnavi de COVID, aflaţi în stare gravă, sunt în drum spre Ungaria.
Cerificatul verde ar putea deveni obligatoriu şi atunci când mergem în magazine sau supermarketuri! Premierulinterimar, Florin Cîţu, a anunţat că se gândeşte la introducerea certficatului în toate activităţile economice.
Situaţie dramatică în Botoşani! Pentru că groparii nu mai fac faţă valului de morţi, autorităţile au închiriat un excavator care să săpa mormintele.
Şi arădenii îndură frigul! Aici e rece nu doar în scoli, ci şi în apartamente! Autorităţile locale dau vina pe cei de laBucureşti: Guvernul n-ar fi trimis niciun leu pentru energia termică.
La Iaşi, pelerini veniţi din toată ţara au umplut curtea bisericii încă de azi noapte.
La Timişoara, nu Covid-ul închide şcolile, ci… frigul! Peste 5.
Spitalele modulare au început să primească pacienţi infectaţi cu SARS COV 2, după ce, luni bune, nu au funcţionat deloc.
Situaţie disperată la spitalul judeţean din municipiul Suceava.
La Iaşi, pelerini veniţi din toată ţara au umplut curtea bisericii încă de azi noapte.
În România certificatul verde ar putea deveni obligatoriu pentru toate activităţile economice, spune premierul demis.
Situaţie tot mai gravă la ATI! Peste 1.
Peste 60% dintre români preferă valorile tradiţionale în locul drepturilor şi libertăţilor moderne, iar peste două treimi din populaţia României ar vota un partid naţionalist, care promovează valorile religioase şi susţine familia tradiţională, arată datele unui sondaj de opinie re.
Accesul autospecialelor de pompieri spre zona secţiilor de ATI sau funcţionarea hidranţilor interiori, reprezintă câteva dintre deficienţele constatate de pompierii militari la spitalele din Reşiţa şi Caransebeş în timpul controalelor efectuate pe linia prevenirii incendiilor, a informat.
O adolescentă în vârstă de 16 ani din oraşul Costeşti, judeţul Argeş, a murit, joi, după ce i s-a făcut rău la şcoală, poliţiştii deschizând o anchetă în acest caz.
SN Nuclearelectrica SA anunţă că Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional în dimineaţa zilei de 14 octombrie 2021 ca urmare a declanşării întrerupătoarelor de livrare a energiei în Sistemul Energetic Naţional.