Recomandări în loc de obligaţii
Ziua mult aşteptată a venit! De astăzi, masca de protecţie nu mai este obligatorie.
Ziua mult aşteptată a venit! De astăzi, masca de protecţie nu mai este obligatorie.
După ce au reusit să scape cu viaţă din bombardamentele rusesti şi au ajuns în România, refugiaţii care nu vor sărămână în centrele dedicate lor, întâmpină o altă problemă.
Copiii înţeleg ceea ce se întâmplă în Ucraina şi vor să ajute! Mayra, fetiţa cea mare a prezentatoarei Flash Mondendemonstrează acest lucru.
Românii acuză Rusia pentru invadarea Ucrainei şi susţin sancţiunile impuse de occident.
România este preocupată de aspectul umanitar al crizei, dar şi de gestionarea eficientă a resurselor financiare pentru a face faţă nevoilor crescute de finanţare într-un moment foarte dificil pentru întreaga Europă, a afirmat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, în cadrul discuţiilor a.
Oraşul-port de la Marea Azov, Mariupol, trece printr-o gravă criză umanitară.
Repartizarea timpului de lucru de 40 de ore/săptămână se stabileşte prin contractul dintre angajat şi angajator, aceasta putând fi şi de 10 ore/zi, se arată într-o propunere legislativă de modificare a Codului muncii, depusă la Senat.
Traficul feroviar între Râmnic şi Sibiu este blocat miercuri după-amiază în zona Păuşa din Călimăneşti în urma unui accident rutier produs pe centura ocolitoare a staţiunii şi soldat cu decesul unui tânăr de 21 de ani, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de .
Consiliul din Mariupol a descris pagubele spitalului ca fiind „colosale”, adăugând că încă nu are date despre victime, transmite The Guardian.
Îşi petrec mai bine de 5 ore din zi pregătind pachete şi sunt instruiţi pentru a putea face faţă într-o tabără de refugiaţi.
Autorităţile de frontieră din Ungaria schimbă, din nou, regulile pentru refugiaţii ucraineni.
Ziua mult aşteptată de români a venit! De astăzi, masca de protecţie nu mai este obligatorie.
Românii acuză Rusia pentru invadarea Ucrainei şi susţin sancţiunile impuse de occident.
Uniunea Europeană a convenit asupra unui nou set de sancţiuni împotriva Rusiei şi Belarus.
Cotaţiile de referinţă în Europa la gaze naturale înregistrau scăderi semnificative miercuri dimineaţa, în condiţiile în care traderii analizează reticenţa Europei de a sancţiona livrările ruseşti, transmite Bloomberg.
O ceremonie militară şi religioasă a fost organizată, miercuri, de Ziua deţinuţilor politici anticomunişti din perioada 1944 - 1989', la monumentul "Aripi" din Piaţa Presei Libere.
Un număr de 3.
Iniţial, litera Z apărea doar pe unele tancuri ruseşti din Ucraina, pictată cu alb.
Un bărbat din Irlanda a murit, în noaptea de marţi spre miercuri, după ce s-a izbit cu microbuzul pe care îl conducea de remorca unui TIR, pe autostrada A1, în apropiere de Vama Nădlac.
Pandemia de COVID-19 nu s-a încheiat, iar distribuţia de vaccinuri împotriva noului coronavirus la nivel mondial rămâne "scandalos de inechitabilă", a afirmat miercuri secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, într-un comunicat de presă ce a marcat împl.
Federaţia internaţională de nataţie (FINA) a anunţat marţi că se opune interzicerii sportivilor ruşi şi belaruşi în competiţii, în ciuda recomandării Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) de a-i exclude, urmată de numeroase organizaţii sportive, informează AFP.
Ucraina trebuie să reziste în faţa atacului Rusiei pentru următoarele 7-10 zile pentru ca Moscova să nu poată revendica vreo victorie, a spus un înalt oficial guvernamental, în contextul în care peste două milioane de refugiaţi au fugit din calea celui mai mare asalt asupra unei ţări e.
Creştinii ortodocşi îi sărbătoresc mâine pe cei 40 de mucenici.