O decizie privind modul în care vor fi desfăşurate cursurile şcolare după 8 februarie, dată când începe al doilea semestru din anul şcolar 2020 – 2021, ar putea fi comunicată joi. La Cotroceni are loc o întâlnire pe această temă, la care preşedintele Klaus Iohannis a invitat mai mulţi reprezentanţi ai Guvernului.
Întâlnirea va începe la ora 16.00.
Discuţia vizează situatia unităţilor de învăţământ din România şi conditiile în care se vor desfăşura cursurile din semestrul al doilea.
La Cotroceni au fost invitaţi premierul Florin Cîţu, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, şeful DSU, Raed Arafat şi reprezentanţi ai Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Urmează să se decidă dacă vor fi stabilite scenarii pentru desfăşurarea cursurilor, respectiv dacă şcolile îşi vor relua activitatea fizică în clase în funcţie de numărul zonal al infectărilor cu Covid -19 sau dacă va fi o decizie la nivel naţional.