Faptul că elevii români vor să emigreze în proporţie de peste 50 la sută reprezintă un eşec al statului român, care goneşte copiii din ţară, a declarat la Prima News Ariana Dudună, preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa.
„Prima interacţiune a elevilor cu statul român este cea cu şcoala. Şcoala e grea în sensul în care programa e încărcată, plictisitoare. De exemplu, eu am învăţat în clasa a şasea că România nu a intrat în UE, aşa scria în manual”, a spus Dudună.
George Roman, director de programe la Salvaţi Copiii, organizaţie care a realizat studiul, a spus că există şi un procent de copii care nu ştiu ce să facă.
„Practic, avem 1 din 8 copii hotărâţi să rămănă aici. Cei care au răspuns la sondaj au subliniat că sunt probleme în sistemul educaţional, la care se adaugă condiţiile sociale şi economice. Din păcate, şcoala nu este atractivă, nu respectă dorinţele şi pasiunile”, a arătat Roman.
Referitor la cazul elevului care şi-a atacat profesoara cu un cuţit, reprezentantul Salvaţi Copiii a precizat că această situaţie arată separarea şcolii de copii.
„Nu există reprezentativitate a elevului în Consiliul de Administraţie al şcolii. În Franţa sunt 5 elevi la liceu şi 3 la gimnaziu în CA, pentru că aşa e mai uşor să stopezi violenţa, bullyingul. La noi, interacţiunea dintre elev şi cadrul didactic are loc doar la şcoală. Avem nevoie de psihologi şcolari, măcar 1 la 250 de elevi, dar noi nici măcar la 1 la 500 nu am ajuns”, a adăugat Roman.
Gabriel Chicioreanu, secretar al Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi a spus că o cauză a atacului din clasă poate fi şi izolarea din pandemie a elevilor, care i-a făcut să acumuleze frustrări.
„Asemenea cazuri ne atrag atenţia că se pot întâmpla lucruri mult mai grave de atâta. Şcoala a ajuns un fel de cursă între părinţi şi profesori, între elevi şi profesori”, a precizat Chicioreanu.
Andreea Iorga, primvicepreşedintele Consiliului Municipal al Elevilor din Bucureşti a subliniat că generaţia se schimbă, elevii vin cu alte ideologii, dar programa rămâne pe loc.
Ea a adăugat că este foarte important ca elevii să-şi poată alege cursuri opţionale care nu au legătură cu profilul la care învaţă, pentru a-şi putea găsi adevărata vocaţie.