Profesorii continuă greva. „Sperăm să nu ajungem la încheierea situaţiei şcolare în septembrie”, spun sindicaliştii

Profesorii continuă greva. „Sperăm să nu ajungem la încheierea situaţiei şcolare în septembrie”, spun sindicaliştii

Sindicaliştii din Educaţie, aflaţi în a treia săptămână de grevă generală, speră ca discuţiile cu guvernanţii să fie reluate cât mai repede, în beneficiul Educaţiei din România.

„Sper ca Guvernul să ne cheme cât mai repede la discuţii, să putem să ne întoarcem la catedră. Noi cerem garantarea în legea salarizării a grilei negociate cu sindicatele şi cu Ministerul Muncii. Acum suntem poziţionaţi în partea inferioară a grilei de salarizare şi dorim să fim trecuţi în partea de sus a grilei, aşa cum merităm”, a declarat la Prima News vicepreşedintele USLIP Iaşi, Ion Ivaşcu.

El şi-a exprimat speranţa că examenele vor avea loc atunci când se va încheia actuala grevă.

„Sperăm să nu ajungem la încheierea situaţiei şcolare în septembrie. Vom recupera zilele pierdute după grevă”, a precizat sindicalistul.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt