Mii de copii din întreaga ţară au început şi acest an şcolar în aceleaşi condiţii în care au învăţat şi bunicii lor. În unele zone, prima zi de şcoală a adus şi primele nemulţumiri şi chiar primul protest. Şi asta pentru că, din lipsă de spaţii, mulţi copii sunt nevoiţi să înveţe din această toamnă în două schimburi.
Copiii din comuna botoşăneană Dobârceni au început astăzi şcoala, iar la grădiniţa din localitatea Cişmăneşti cei mici au avut parte de o surpriză. Însă nu cea pe care şi-ar fi dorit-o.
Părinţii condamnă condiţiile în care copiii lor vor trebui să înveţe şi în acest şcolar, condiţii pe care spun că le-au prins atât ei, cât şi bunicii celor mici.
Primarul din localitate se mândreşte cu faptul că toaleta din fundul curţii a fost zugrăvită înainte de începerea anului şcolar. Dacă în urmă cu câteva zile spunea că nu a primit fonduri pentru toalete moderne, acum acesta a venit cu alte explicaţii.
Şi la Oradea anul şcolar a inceput cu probleme. Din lipsa de spatiu, la scoala Nicolae Bălcescu, aflată chiar în centrul oraşului, copiii vor fi nevoiti sa invete în două schimburi. Disperaţi, părinţii şi bunicii au protestat. S-au îmbrăcat în negru la festivitatea de deschidere a noului an şcolar iar unii au purtat şi banderole albe la mâini.
Dacă situaţia nu se va rezolva, părinţii şi profesorii vor organiza un protest de amploare pe 12 septembrie.
Probleme şi în Argeş, la început de an scolar. În comuna Albota s-a dat in folosinta o şcoală care poate oricînd rivaliza cu cele moderne de la oraş. Din păcate, la doar o aruncătură de băţ, e o sala de sport lăsată neterminata, de la care au fugit pana şi muncitorii pentru ca nu au fost plătiţi.
Sala de sport trebuia să fie gata pe 4 aprilie anul acesta.