Sunt inventivi, muncitori şi pasionaţi. Şi le place să facă roboţi care, într-un viitor nu prea îndepărtat, ar putea ajunge în casele noastre să ne ajute la treburile casnice. Vorbim despre zeci de elevi de liceu care s-au întrecut într-un concurs de robotică la Dej.
Robotica devine din ce in ce mai atractivă pentru tineri, care, încă de pe băncile liceelor, formează echipe şi se înscriu la cele mai importante competiţii naţionale. Să faci un robot care urmează întocmai comenzile primite nu este un lucru uşor, spun copiii, dar pasiunea nu le dă pace şi îi împinge să-şi testează limitele.
18 echipe de robotică din toată ţara au participat la concursul de la Dej, mai ales că acesta a fost unul pregătitor, înaintea etapei regionale din februarie.
Toţi cei prezenti au avut un singur lucru in gand, la Dej. Să se pregătească foarte bine pentru a ajunge la etapa nationala, unde pot fi selectati in echipa ce va merge la Campionatele Mondiale, din luna mai, de la Houston, Statele Unite.