Personalul din Educaţie i-a somat pe cei trei lideri ai coaliţiei de guvernare să-şi asume o decizie politică în ceea ce priveşte salariile profesorilor, a declarat la Prima News Anton Hadăr, liderul Sindicatului Alma Mater, din învăţământul superior.
„Ni s-a spus că vor sări alte sectoare bugetare şi vor cere şi ele majorări sau compensaţii. Păi noi am sărit când au crescut salariile în sănătate? Ce profesor e cel care are doar liceul şi BAC-ul luat târâş-grăpiş? Dacă un profesor are 4200 net la final de carieră acum, am cerut în noua lege 6900. Sunt două propuneri de lege care se află la ministrul muncii, care spune că trebuie analizate de Banca Mondială. Nu a fost la fel şi în cazul creşterilor salariale din alte domenii”, a arătat Hadăr.
Iulian Cristache, liderul Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi, a precizat că majoritatea părinţilor susţine necondiţionat greva profesorilor, dar că ar fi fost bine să se discute şi despre finanţarea sistemului, nu doar despre salarii.
„Ce a intrat în ultimii 20 de ani în sistem ne-a adus aici, nu ne putem aştepta ca pentru 2400 de lei să vină oameni performanţi în sistemul de educaţie”, a adăugat Cristache.