Grevă generală şi proteste fără precedent în Învăţământul românesc. Elevă: Dacă greva nu reuşeşte, putem să aprindem o lumânare

Grevă generală şi proteste fără precedent în Învăţământul românesc. Elevă: Dacă greva nu reuşeşte, putem să aprindem o lumânare

Disperaţi din cauza salariilor mici şi a reacţiilor dispreţuitoare ale guvernanţilor, care le tot promit vouchere şi prime în timp ce încearcă să le blocheze greva, profesorii ţării au ieşit în faţa Guvernului, să protesteze din nou.

Eu aş fi dispus să merg cu această grevă luni de zile, dar eu nu am rate şi copii la şcoală sau alte cheltuieli

„E autocarul plin şi sper să fim cât mai mulţi acolo, eu m-am raliat puţin mai greu la grevă, dar văzând atitudinea guvernanţilor faţă de protestele din educaţie, m-am decis să particip. Mi-e tare teamă că această grevă va continua, pentru că suntem trataţi ca o categorie profesională de mâna a doua. Eu aş fi dispus să merg cu această grevă luni de zile, dar eu nu am rate şi copii la şcoală sau alte cheltuieli. Daca vrei să schimbi faţa acestei ţări o faci prin investiţii în educaţie”, este mărturisirea făcută la Prima News de Marian Cârlig, profesor în Călăraşi.

Dacă nici o grevă generală de asemenea nivel nu are succes putem aprinde o lumânare pentru învăţământul românesc

„Suntem 15 elevi în tren, în drum spre Bucureşti, pentru a participa la protest. Dacă greva continuă şi după Rusalii, probabil se va schimba structura anului şcolar, dar greva aceasta trebuie să se termine cu succes. Dacă nici o grevă generală de asemenea nivel, în perioada examenelor şi susţinută de elevi, nu are succes putem aprinde o lumânare pentru învăţământul românesc”, a declarat Ariana Dudună, preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa

„Am fost în mai multe şcoli din judeţ, erau pustii şi era o tristeţe generală printre profesori”

„Oferta guvernului este de neacceptat! Eu însoţesc 300 de oameni spre Bucureşti. Ce încredere să avem să aşteptăm legea salarizării unitare când am fost păcăliţi întruna? Clar sunt presiuni, nu poţi să schimbi regulile în timpul jocului. Acum vin cu informări false că s-ar întrerupe de tot vechimea în învăţământ pentru cei aflaţi în grevă. Am fost în mai multe şcoli din judeţ, erau pustii şi era o tristeţe generală printre profesori”, a povestit Ion Dobre, lider SIP Buzău.

„Avem nevoie de siguranţa zilei de mâine şi nu de un ajutor social care să ne scoată temporar din probleme”

„În învăţământ avem foarte mulţi necalificaţi, din cauza salariilor de intrare foarte mici. Colegii noştri nu doresc aceste prime care par să fie un fel de asistenţă socială. Avem nevoie de siguranţa zilei de mâine şi nu de un ajutor social care să ne scoată temporar din probleme”, a spus Cornelia Stavri, membru de sindicat.

„Vorbim de o grevă a demnităţii”

„Preşedintele Iohannis ne-a spus că greva are şi beneficiile ei şi iată că ne-a atras susţinerea întregii societăţi civile. Ne dă şi posibilitatea unui restart al societăţii, pentru că educaţia nu este proprietatea nimănui şi toţi treubuie să avem un cuvânt de spus în ceea ce priveşte banii alocaţi. Vorbim de o grevă a demnităţii”, a arătat Marius Nistor, preşedinte FSE Spiru Haret.

Expertul în Educaţie Daniela Vişoianu a subliniat că şi părinţii ar participa la proteste dacă n-ar fi la serviciu, ceea ce face greu de contabilizat amploarea acestui fenomen în societate.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt