Decizia Ministerului Educaţiei de a majora cu un punct pragul pentru acordarea burselor de merit a stârnit revolta elevilor, care au ales să protesteze paşnic peste tot în ţară. La Oradea, tinerii s-au îmbrăcat în negru şi spun că ţin doliu pentru sistemul de învăţământ. Nu mai puţin de 185 de mii de elevi nu îşi vor mai primi bursa în urma hotărârii de ministru.
Nemulţumiţi că pragul pentru acordarea bursei de merit a crescut de la media 8.50 la 9.50, la Oradea elevii din mai multe şcoli au participat la ore îmbrăcaţi cu tricouri sau bluze negre, fără a afecta procesul educativ.
Prin impunerea noului prag al mediei la 9.50, aproximativ 185.000 de elevi nu vor mai primi bursă de merit, care
începând de anul acesta s-a dublat şi este de 200 de lei pe lună. Pentru mulţi, aceşti bani erau o gură de oxigen. În plus, spun elevii, pentru a-şi creşte media generală cu un punct ar fi nevoie să înveţe mult mai multe ore pe zi şi chiar să participe la meditaţii.
Consiliul Naţional al Elevilor cere reviziurea deciziei şi acordarea de burse diferenţiate. Mai mici pentru cei cu medii între 8,50 şi 9,49 şi mai mari pentru cei cu medii peste 9,50. Potrivit Ministerului Educaţiei, pe vechiul criteriu, beneficiau de bursa de merit peste 53% dintre elevii de gimnaziu şi liceu