Anul 2020 a fost, fără îndoială, un an atipic pentru noi toţi, dar mai ales pentru elevii care au trecut la o formă de învăţământ pe care n-au mai experimentat-o şi care a făcut mai dificil accesul la educaţie.
Provocarea pandemiei de a urma cursuri online a venit peste o stare de fapt care trenează de ani de zile în România, o ţară săracă, cu regiuni în care accesul la calculatoare şi internet este încă inaccesibil şi cu profesori nepregătiţi să îmbraţişeze un nou mod de predare şi de învăţare.
Din nefericire, România deschide de ani de zile clasamentele europene în ceea ce priveşte sărăcia în rândul copiilor, situaţie care se răsfrânge direct asupra nivelului de educaţie.
Statisticile ne arată că unul din opt copii din mediul rural merge la culcare flămând în fiecare seară. Pe lângă efectele negative pe care această stare le poate avea asupra sănătăţii, un copil insuficient hrănit are un randament şcolar vizibil scăzut. Astfel, unul din patru copii renunţă la şcoală din cauza sărăciei şi a rezultatelor slabe la învăţătură.
O viaţă mai bună şi o dezvoltare normală pentru aceşti copii ar însemna să aibă acces la educaţie. Însă doar după acoperirea nevoilor de bază, putem vorbi despre celelalte elemente importante în dezvoltarea unui copil. Iar cea mai importantă nevoie este cea de hrană.
