SCHIMB DE MAME, un nou sezon la PRIMA TV

SCHIMB DE MAME, un nou sezon la PRIMA TV

Cel mai longevic reality show, Schimb de mame, revine cu un nou sezon, duminică de la ora 20. Din 2005 şi până acum peste o mie de familii au avut curajul să se înscrie în această aventură de o săptămână. Episoade savuroase şi pline de umor, dar şi importante lecţii de viaţă. Le vedem pe toate aici, la Prima Tv.

În prima ediţie a acestui sezon, familia Jorj, din satul Cib, judeţul Alba, face schimb de mame cu familia Incescu-Dăncilă din Orşova. Diferenţa dintre cele două familii se observă imediat. Familia Jorj locuieşte la ţară şi are o gospodărie mare. Mama de schimb vine de la oraş şi este surprinsă imediat de modul în care cei din satul Cib trăiesc. Conflictele dintre cele două familii nu vor lipsi.

Mergem mai departe, în nordul ţării. În satul Valenii Somcuţei întâlnim o familie de fermieri autentică, din şase generaţii. O spune chiar şeful gospodăriei. Familia Buhaiu va face cunoştinţă cu familia Gogium din Băneasa, Giurgiu. Nu aceeaşi reacţie o are şi mama din Giurgiu când ajunge la Maramureş. Timp de o săptâmănă cele două mame vor face schimb de vieţi. Râmâne de văzut cum se vor descurcă şi dacă vor face faţă noilor provocări.

Nu rataţi noile episoade ale emisiunii Schimb de mame, duminică de la ora 20, la Prima Tv.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt