Zeci de părinți au reușit să păcălească statul român în ultimii trei ani și au primit indemnizații uriașe pentru creșterea copilului fără să muncească măcar o zi. Se angajau la firme fantomă și, prin contracte false, aveau salarii care ajungeau și la 7.000 de lei. Banii primiți din indemnizații, adică 85% din salariu, îi împărțeau cu patronii acestor firme. Astfel, prejudiciul a ajuns la peste un milion de euro.
48 de mame și 10 tați au încasat de la stat bani fără merit și fără să miște un deget. Totul a început în 2020, dar abia acum părinții escroci au fost prinși de polițiști și duși la audieri. Părinții erau angajați pe diferite funcții, de la secretară la funcții de conducere, iar posturile erau decise în funcție de prieteniile cu patronii firmelor. Ca să ia bani degeaba, unii apar și ca vânzători la magazine de haine sau lucrători în spălătorii auto.
Patronii firmelor care i-au angajat urmează să fie identificați de polițiști. Ulterior vor fi duși și ei la audieri. Infracțiunile comise de părinți au fost descoperite de Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială în urma verificărilor făcute la Inspectoratul de Muncă și ANAF.