O ţară, două Românii

O ţară, două Românii

Din momentul aderării la Uniunea Europeană, veniturile şi producţivitatea românilor au crescut constant. Nu însă şi unitar. Astfel, dacă produsul intern brut pe cap de locuitori al bucureştenilor îl depăşeşte pe cel al locuitorilor din Viena sau Budapesta, Vasluiul rămâne polul european al sărăciei.

România a reuşit un avans impresionat al Produsul Intern Brut pe cap de locuitor de la momentul aderării la Uniunea Europeană.

Dacă în 2007, acesta era situat la 44% din media Uniunii Europene, în 2021 el a ajuns la aproape 75%. De la momentul aderării la comunitatea europeană, puterea de cumpărare a a crescut treptat an de an. Cea mai semnificativă majorare, de peste 7 procente, a avut loc chiar în primul an de la aderare.

Dacă acum 10 ani, România se situa pe penultimul loc în Uniunea Europeană într-un clasament al Produsului Intern Brut pe cap de locuitor, anul 2021 ne-a găsit pe locul 22.

România a reuşit să depăşească ţări precum Grecia, Slovacia, Croaţia sau Letonia şi s-a apropiat de Ungaria. Pe podiumul european găsim Luxemburg, Irlanda şi Danemarca, în timp ce locul codaş este ocupat de vecinul din sud, Bulgaria.

De această creştere cel mai mult au beneficiat locuitorii din capitală şi jurul ei. Produsul Intern Brut din Bucureşti-Ilfov depăşeşte cu mult media europeană şi se situează pe locul 14 în Uniunea Europeană.

Cu un PIB pe cap de locuitor cifrat la 164% din media Uniunii Europene, Bucureştiul depăşeşte majoritatea capitalelor europene, situându-se peste Viena sau Budapesta. În faţa Bucureştiului găsim oraşe precum Bruxelles, Praga, Hamburg sau Stockholm.

Din păcate avem şi una dintre cele mai mari disparităţi regionale din Uniunea Europeană. Exceptând Bucureştiul şi zona de vest Timişoara-Oradea-Arad, care se află în media UE, toate celelalte regiuni sunt sub acest indicator. ((intră carton 4))

În timp ce locuitorii din Bucureşti au o putere de cumpărare şi un nivel de trai sensibil egal cu multe dintre marile metropole din Occident, judeţul Vaslui are unul dintre cele mai mici PIBuri pe cap de locuitor din Europa, doar 36% din media UE. Procentual asta înseamnă că nivelul de dezvoltare din Vaslui este de doar 18% faţă de cel din Bucureşti.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt