O femeie a fost atacată de un urs, în Petrila

O femeie a fost atacată de un urs, în Petrila

O femeie de 30 de ani a fost atacată, joi după-amiază, de un urs, în zona Malea, de pe raza oraşului Petrila, în Valea Jiului, victima fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale, a informat Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Hunedoara.

Incidentul a fost semnalat prin numărul de urgenţă 112, iar o echipă de jandarmerie s-a deplasat imediat în zona indicată de apelant.

Acolo jandarmii au constatat că femeia a fost atacată de un urs în timp ce intenţiona să meargă la una dintre proprietăţile sale.

Deoarece femeia avea nevoie de îngrijiri medicale, a fost solicitat un echipaj SMURD, care a transportat-o la spital pentru tratament de specialitate.

Echipajul de jandarmi a asigurat zona până la sosirea organelor abilitate, iar populaţia din Valea Jiului a fost atenţionată prin sistemul RO-ALERT despre prezenţa ursului în zona Petrila.

Sursa: Agerpres

Afla mai multe despreatacfemeiehunedoaraurs
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt