Temperaturile cresc de la zi la zi. Meteorologii spun că miercuri vor fi 39 de grade Celsius

Temperaturile cresc de la zi la zi. Meteorologii spun că miercuri vor fi 39 de grade Celsius

Vremea rămâne instabilă, spun meteorologii. După câteva zile cu furtuni, revine canicula şi temperaturile cresc din nou până la 39 de grade Celsius.

În zilele următoare, valul de căldură se va intensifica şi se va extinde. Temperaturile vor urca până la 39 de grade, iar aerul va deveni irespirabil. În următoarele două zile, după-amiaza şi seara vor fi ploi de vară, la munte, în nord şi est, apoi, de joi, furtunile vor cuprinde regiunile vestice, nordice şi centrale.

În Bucureşti, vremea va fi foarte caldă, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Maxima va atinge 34 de grade, iar condiţiile de ploaie vor fi reduse.

Elena Mateescu, director ANM: "Ne aşteptăm la valori de temperaturi în creştere de la o zi la altă. Vorbim în continuare de vreme caniculară şi disconfort termic accentuat.

Dacă duminică am înregistrat 34 de grade la Calafat şi Bechet, luni este posibil, tot în partea de sud-est a ţării, să înregistrăm 35 de grade Celsius, iar marţi valori chiar mai ridicate 37-38 de grade în sud-vest, pentru ca miercuri, izolat, să vorbim de valori chiar mai ridicate.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt