Meteorologii anunţă că, până joi seară, va ploua în cea mai mare parte a ţării, aversele fiind însoţite de descărcări electrice şi, în unele zone, de intensificări ale vântului şi grindină. Douăzeci şi cinci de judeţe din Moldova, Transilvania, nordul Munteniei şi al Olteniei se află, până miercuri seară, sub atenţionare Cod galben de ploi torenţiale şi furtuni.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă informare, valabilă de miercuri, de la ora 10.00, până joi, la ora 20.00.
”În intervalul menţionat, va ploua în cea mai mare parte a ţării. Vor fi mai ales averse, însoţite de descărcări electrice şi pe alocuri de intensificări de scurtă durată ale vântului şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 15...25 l/mp şi pe alocuri de peste 40 l/mp”, au arătat meteorologii.
Totodată, a fost emisă o atenţionare Cod galben privind instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantităţi de apă însemnate, valabilă miercuri, între orele 10.00 şi 23.00.
Astfel, în Moldova, în cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul Munteniei şi al Olteniei vor fi perioade cu averse şi cu caracter torenţial, descărcări electrice şi izolat vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 25...30 l/mp şi pe alocuri de peste 40...50 l/mp.
Codul galben vizează judeţele Alba, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Galaţi, Hunedoara, Harghita, Iaşi, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui.
În Bucureşti, de miercuri de la ora 10.00 până joi, la ora 20.00, vremea va fi în general instabilă. Vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse moderate cantitativ (10...15 l/mp), descărcări electrice şi posibil grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în timpul ploilor. Temperatura maximă va fi miercuri de 22...23 de grade şi joi de 25...26 de grade, iar cea minimă de 12...14 grade.