Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale, în toată ţara, până la jumătatea lunii octombrie, relevă prognoza pe patru săptămâni transmisă marţi de ANM, citata de news.ro
Săptămâna 18.09.2023 – 25.09.2023
- Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în toată ţara, îndeosebi în regiunile vestice şi nordice.
- Regimul pluviometric va fi excendentar în nord-vestul ţării, în timp ce în restul teritoriului cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare.
Săptămâna 25.09.2023 – 02.10.2023
- Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii ţări.
- Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în cele vestice, nord-vestice şi local în cele centrale.
Săptămâna 02.10.2023 – 09.10.2023
- Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, îndeosebi în regiunile extracarpatice.
- Regimul pluviometric va fi deficitar în toată ţara, dar mai ales în vestul şi nord-vestul teritoriului.
Săptămâna 09.10.2023 – 16.10.2023
- Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice acestei perioade în toate regiunile.
- Regimul pluviometric va fi în general deficitar în majoritatea regiunilor.