Mărturia emoţionantă a unei mame: Am născut după mai bine de 28 de ore. Le-am spus că am o tensiune foarte mică, dar nu m-au băgat în seamă. Am intrat în şoc cardio-respirator, n-am mai ştiut ce e cu mine

Mărturia emoţionantă a unei mame: Am născut după mai bine de 28 de ore. Le-am spus că am o tensiune foarte mică, dar nu m-au băgat în seamă. Am intrat în şoc cardio-respirator, n-am mai ştiut ce e cu mine

Studiile recente arată că riscul e de patru ori mai mare ca o femeie să moară dacă naşte acasă, chiar dacă are alături un medic, a declarat la Prima News Radu Vlădăreanu, preşedintele Societăţii de Obstetrică-Ginecologie.

„În România, medicul nici măcar nu poate asista o naştere acasă, pentru că este o abatere disciplinară. Din păcate avem o epidemie a cezarienelor în toată lumea. OMS recomandă 12-13 la sută, iar procentul este de 20-30 la sută. Trendul e de creştere, e decizia gravidei, este acceptată şi de medic, pentru că scurtează procesul naşterii. O cezariană creează o cicatrice pe uter şi pe abdomen, este riscul oricărei operaţii. Copilul poate ieşi cu depresie respiratorie, dacă e făcută mai devreme. Să nu ne grăbim, cum fac unele femei, după calendar, după zodii”, a spus medicul.

În cazul celor două femei din Neamţ, care au născut acasă, iar una dintre ele a murit, Vlădăreanu a explicat că pericolele au fost foarte mari.

„E vorba de două naşteri, femei mature, unul dintre copii de o greutate care cerea naşterea în spital. Suntem departe de a avea un cadru organizatoric şi nici măcar legal pentru aşa ceva. Noi ca societate am descurajat puternic o naştere la domiciliu în România”, a spus medicul.

Alexandru Filimon, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, a explicat că „femeia a fost resuscitată de câteva ori şi în ambulanţă şi în UPU, a fost băgată imediat în operaţie, dar din cauza pierderii mari de sânge, luni a trebuit să declarăm decesul. Sunt manager de 2 ani şi jumătate şi este primul caz cu care mă întâlnesc. E surprinzător că s-au nimerit două cazuri în acelaşi judeţ în decurs de o săptămână”, a spus medicul.

Adina Păun, membră Asociaţia Moaşelor Independente, a explicat că 1/3 din cazurile de naşteri acasă din Marea Britanie ajung la spital, în condiţii de mamă care a avut o sarcină uşoară şi totul a fost în regulă.

„România e departe de a avea sistemul care să perimtă o naştere acasă. În Marea Britanie este încurajată naşterea acasă, dar în anumite condiţii, la o distanţă sigură de spital, cu asistenţă medicală de specialitate şi cu salvarea în faţa porţii. Moaşele în România absolvă facultate de medicină de patru ani, mai e o categorie de moaşe cu liceul sanitar, care fac cursuri de specializare. Moaşa doar urmăreşte sarcina, dar în momentul în care constată că sarcina devine nenaturală, moaşa este obligată să anunţe medicul obstetrician”, a explicat Adina Păun.

Avocata Cristina Goaţă a povestit că naşterea pentru ea a fost foarte traumatizantă, pentru că i-a fost provocată în avans.

„Bebeluşul nu era la momentul naşterii, dar am fost chemată pentru că doamna doctor pleca la o conferinţă la Paris. Am născut după mai bine de 28 de ore. Le-am spus că am o tensiune foarte mică, dar nu m-au băgat în seamă. Am intrat în şoc cardio-respirator, n-am mai ştiut ce e cu mine, apoi am auzit zgomotul de aspirare şi când am auzit un scâncet mic, am început să plâng şi de bucurie, şi de durere”, a povestit avocata emoţionată.

Managerul Maternităţii Filantropia, Nicolae Gică, a spus că una dintre principalele cauze pentru care femeile nasc acasă este şi neîncrederea în sistemul sanitar.

„Eu zic că lucrurile s-au îmbunătăţit în sistemul sanitar şi se vor îmbunătăţi în continuare. Motivul principal pentru care femeile nu pot naşte încă acasă este că infrastructura nu poate prelua pacienţii să-i aducă urgent la spital. Sângerarea post-partum este subevaluată şi la spital, hemoragia de la naştere este foarte puternică şi aduce cu ea anume probleme medicale grave. În România nu este posibilă naşterea în siguranţă la domiciliu”, a arătat Gică.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt