Ziua Naţională va fi sărbătorită de unii români în stil regal. La propriu. Şi asta pentru că Trenul Regal va găzdui o petrecere fastuoasă de 1 Decembrie. 80 de invitaţi vor călători cu trenul cu care a plecat în exil Regele Mihai şi vor avea parte de o petrecere tradiţional românească, cu bucate alese şi degustări de vinuri. Reprezentanţii Casei Regale sunt indignati şi consideră acest eveniment ca fiind o blasfemie.
Şpriţ şi lăutari de 1 Decembrie, ediţia regală. Aşa este prezentată petrecerea de ziua Naţională a României care va avea loc în Trenul Regal. Invitaţilor li se promite o incursiune în timp, dar şi un eveniment cum nu au mai văzut până acum. La ora 12 şi jumătate trenul va ajunge în Gara Sinaia.
Pe drum, invitaţii vor avea parte şi de prezentări despre familia regală a româniei. La destinaţie, aceştia vor fi aşteptaţi cu bucate tradiţionale şi nu vor lipsi preparatele la ceaun sau la proţap. După petrecerea de la Sinaia, trenul se întoarce în Gara Băneasa. Sosirea este preconizată la ora 18:30. După aceea, cei 80 de invitaţi vor continua petrecerea la un restaurant din Nordul Bucureştiului. Biletele la petrecerea din Trenul Regal s-au epuizat rapid, desi preţul lor nu a fost unul deloc mic. Pentru întreaga experienţă, fiecare invitat a plătit 500 de euro. Casa Regală este indignata de acest eveniment.
Trenul Regal este administrat de Societatea Feroviară de Turism, aflată în subordinea Ministerului Transporturilor. Instituţia este însă în insolvenţă.
Trenul Regal a fost gândit ca mijloc de transport pentru Regele Ferdinand, însă a fost dat în folosinţă în anul 1928, la un an după moarte regelui. Cu acest tren au călătorit patru generaţii ale familiei regale: Regina Maria, Regele Carol al II-lea, Regina Elena, Regele Mihai şi Custodele Coroanei Margareta. Trenul i-au condus, în anul 1948, pe Regina Elena şi Regele Mihai în exil.