Actorul James Earl Jones, vocea personajului Darth Vader din trilogia originală Războiul Stelelor, a murit la vârsta de 93 de ani

Actorul James Earl Jones, vocea personajului Darth Vader din trilogia originală Războiul Stelelor, a murit la vârsta de 93 de ani

James Earl Jones, actorul de la Hollywood şi vocea personajului Darth Vader din trilogia originală Războiul Stelelor, a murit la vârsta de 93 de ani, a declarat agentul său, citat de News.ro. 

El a murit luni dimineaţa devreme, înconjurat de familia sa, a declarat agentul Barry McPherson.

Jones a jucat în zeci de filme, inclusiv Field of Dreams, Coming To America şi Conan Barbarul.

El a fost cel mai bine cunoscut pentru că i-a dat lui Darth Vader din Războiul Stelelor vocea sa gravă

Mark Hamill, care l-a interpretat pe fiul lui Vader, Luke Skywalker, în Războiul Stelelor, a postat în social media mesajul „RIP Dad” cu un emoji cu inima frântă.

El a fost, de asemenea, vocea lui Mufasa în filmul Disney din 1994, Regele Leu, şi voiceover pentru CNN „This is CNN”.

A câştigat o serie de premii, inclusiv Emmy, Tony Awards, un Grammy şi un Oscar onorific.

George Lucas, creatorul Star Wars, l-a ales, după ce s-a gândit la Orson Welles, pentru a interpreta vocea celui care avea să devină cel mai faimos personaj negativ din istoria cinematografiei, Darth Vader. „George voia o voce mai întunecată. Aşa că a angajat un tip care s-a născut în Mississippi, a crescut în Michigan, se bâlbâie, iar acea voce sunt eu”, povestea James Earl Jones într-un interviu acordat în 2009 American Film Institute.

Actorul nu a dorit iniţial ca numele său să apară pe genericul primelor episoade din Star Wars, considerând că munca sa seamănă mai mult cu efectele speciale şi preferând ca recunoaşterea să revină actorului din spatele măştii, David Prowse, potrivit revistei de specialitate Far Out.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt