Comisia Europeană a iniţiat o procedură oficială pentru a evalua dacă platforma de socializare X (fosta Twitter) a încălcat Legea privind serviciile digitale (DSA) în domenii legate de gestionarea riscurilor, moderarea conţinutului, modelele întunecate, transparenţa publicităţii şi accesul cercetătorilor la date.
“Pe baza investigaţiei preliminare efectuate până în prezent, inclusiv pe baza unei analize a raportului de evaluare a riscurilor prezentat de X în septembrie, a raportului de transparenţă al X publicat la 3 noiembrie şi a răspunsurilor X la o cerere oficială de informaţii, care, printre altele, se referea la difuzarea de conţinut ilegal în contextul atacurilor teroriste ale Hamas împotriva Israelului, Comisia a decis să deschidă o procedură oficială privind încălcarea legii împotriva X, în temeiul Legii privind serviciile digitale”, potrivit unui comunicat al Executivului UE.
Este prima procedură oficială privind presupusa încălcare a Legii privind serviciile digitale de către o platformă online de la adoptarea normelor în UE.
“Deschiderea de astăzi a procedurilor formale împotriva lui X arată clar că, odată cu DSA, perioada marilor platforme online care se comportă ca fiind „prea mari pentru a le păsa” a luat sfârşit. Acum avem reguli clare, obligaţii ex ante, supraveghere puternică, aplicare rapidă şi sancţiuni descurajatoare şi vom folosi pe deplin setul nostru de instrumente pentru a ne proteja cetăţenii şi democraţiile. Vom începe acum o investigaţie aprofundată a respectării de către X a obligaţiilor DSA în ceea ce priveşte combaterea difuzării şi amplificarii conţinutului ilegal şi a dezinformarii în UE, transparenţa platformelor şi designul interfeţei cu utilizatorul”, a declarat Thierry Breton, comisar UE pentru piaţa internă.
Comisia va investiga respectarea, de către X, a obligaţiilor DSA referitoare la combaterea difuzării de conţinut ilegal în UE, în special în ceea ce priveşte evaluarea riscurilor şi măsurile de atenuare adoptate de X pentru a combate difuzarea de conţinut ilegal în UE.
De asemenea, Comisia va analiza eficacitatea măsurilor luate pentru a combate manipularea informaţiilor pe platformă, în special eficacitatea aşa-numitului sistem de "note comunitare" al X în UE şi eficacitatea politicilor conexe de atenuare a riscurilor la adresa discursului civic şi a proceselor electorale.
Ancheta se va concentra şi asupra măsurilor luate de X pentru a spori transparenţa platformei sale şi va analiza “un design suspectat a fi înşelător al interfeţei cu utilizatorul”, în special în legătură cu bifele legate de anumite produse cu abonament - aşa-numitele Blue checks.
“Investigaţia se referă la suspiciunile de deficienţe în ceea ce priveşte acordarea accesului cercetătorilor la datele accesibile publicului ale X, astfel cum prevede articolul 40 din DSA, precum şi la deficienţele din depozitul de anunţuri al X”, potrivit Comisiei.