Klaus Iohannis: MCV s-a încheiat pentru România

România primeşte veşti bune. După 15 ani, Comisia Europeană a ridicat Mecanismul de Cooperare şi Verificare, instrument prin care au fost monitorizate progresele din domeniul justiţiei OFF Acesta a fost impus în 2007, la aderare, când au fost instituite mai multe obiective pe care ţara noastră trebuia să le îndeplinească.

Ridicarea MCV nu e automată, mai trebuie aşteptate şi avizele Consiliului şi Parlamentului European. România trece însă la un mecanism comun de verificare a statului de drept, implementat în toate ţările din Uniune. Şi, cel mai important, este mai aproape de aderarea la spaţiul Schengen.

,,Mecanismul de Cooperare şi Verificare s-a încheiat (...) pentru ţara noastră! Avem, aşadar, confirmarea clară că România a făcut reformele necesare pentru consolidarea statului de drept şi s-a înscris pe drumul ireversibil al luptei împotriva corupţiei.Comisia Europeană a confirmat (...) în raportul făcut public, progresul făcut de România în cadrul acestui mecanism, ceea ce înseamnă că îndeplinim recomandările şi obiectivele fixate prin MCV, Mecanismul de Cooperare şi Verificare, aşa cum au fost stabilite la momentul aderării noastre la Uniunea Europeană. Acesta este ultimul raport MCV al Comisiei Europene pentru ţara noastră. De acum înainte, România va fi, la fel ca şi toate celelalte state membre, monitorizată doar prin intermediul Mecanismului generalizat privind statul de drept", a declarat preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt