Potrivit medicilor ieşeni, investigaţiile au arătat că bărbatul a suferit un infarct în timp ce se afla în clădirea Palatului de Justiţie din Iaşi. Intervenţia rapidă a unui jandarm care asigura paza instituţiei, dar şi sosirea urgentă a unui echipaj medical i-au salvat viaţa.
După ce a fost adus la Unitatea de Primire Urgenţe din cadrul spitalului "Sfântul Spiridon", bărbatul a făcut un al doilea stop cardiac, fiind de asemenea resuscitat.
Coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, medicul Diana Cimpoeşu a declarat că pacientul a fost transferat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi, unde va fi supus unor noi investigaţii medicale.
"Sperăm să-şi revină din punct de vedere neurologic", a precizat medicul Diana Cimpoeşu.
Un bărbat de 57 de ani aflat pe holurile Palatului de Justiţie din Iaşi a făcut stop cardiac, marţi dimineaţă, fiind transportat de urgenţă la spital, după ce a fost resuscitat.