Judecătorii au motivat sentinţa dată la finalul lunii mai, conform căreia şoferul vinovat de producerea accidentului în care au murit trei oameni a fost condamnat la 11 ani şi 8 luni de închisoare. Sentinţa nu este definitivă.
Pe 11 august 2019, Marcel Radu (41 de ani) era la volanul autoturismului BMW tip EK 03 M6, alături de alţi doi pasageri (unul transmitea live), mergând spre oraşul Măcin, judeţul Tulcea. Conform procurorilor, în localitatea Văcăreni el a pierdut controlul maşinii, a pătruns pe contrasens, maşina a intrat în derapaj deoarece roţile din stânga au intrat pe acostament, a lovit un stâlp de beton pe care l-a rupt, a rupt un gard, a intrat în curtea unei locuinţe unde a lovit patru oameni, apoi a planat peste casă, degradând acoperişul şi hornul şi a aterizat în interiorul curţii, dincolo de clădire, unde a luat foc. Totul s-a întâmplat în jurul orei 18.00. Marcel Radu era sub influenţa alcoolului, iar maşina rula cu o viteză de 135-140 km/oră, cum s-a stabilit ulterior la expertizele tehnice. Accidentul s-a soldat cu moartea unui copil de 3 ani, a mamei sale însărcinate, în vârstă de 26 de ani, şi a bunicii copilului, în vârstă de 79 de ani. Alte trei persoane (dintre cere doi pasageri ai maşinii) au fost rănite şi internate în spital.