Proprietarul armei care a dus la moartea accidentală a unui copil de cinci ani a fost arestat preventiv, pentru ucidere din culpă. Vă amintesc - în urmă cu două zile, un băiat de opt ani şi-a împuşcat mortal frăţiorul cu arma unui prieten al familiei. Directia pentru protecţia copilului a fost şi ea sesizată în acest caz.
Magistraţii au stabili că pădurarul din Târgu Mureş, deţinătorul legal al armei letale cu aer comprimat cu care a
fost împuşcat copilul de 5 ani, a încălcat mai multe legi , aşa că au decis arestarea lui preventivă
Anchetatorii încearcă acum să afle toate circumstanţele tragediei. Ei au au sesizat şi Protecţia Copilului Mureş.
Copilul de 8 ani va fi ajutat de cei de la Protecţia Copilului pentru a trece peste drama morţii fratelui său.
Specialiştii cred că jocurile de pe internet, care sunt din ce în ce mai violente, măresc agresivitatea copiilor care le joacă. În acelaşi timp, copiii ajung să nu mai discearnă între realitate şi virtual
Bărbatul arestat este şef de district la ocolul silvic din Mureş şi surse din anchetă spun că acesta se afla in timpul liber. Mai mult decât atât, arma pe care a dus-o la picnic, acolo unde se aflau parintii dar şi cei doi copii, nu era arma ocolului silvic. Era proprietate personală, o armă neletală, de agrement, cu compresie.