Fostul profesor SNSPA Alfred Bulai, reţinut în dosarul în care acesta este suspectat de folosirea funcţiei în scop sexual
Dosar de luare de la mită la Spitalul Municipal de Urgenţă Timişoara. Zeci de cazuri anchetate. Acuzaţiile procurorilor
Alina Gorghiu, despre scandalul de la Spitalul ”Sf. Pantelimon”: Mi-e greu să cred că nu există erori /Dacă cineva a greşit în acest caz, să plătească
Doctoriţele de la Spitalul Sf. Pantelimon acuzate de omor, eliberate. Judecătorii nu au mai impus nicio măsură preventivă
Ministerul Justiţiei, campanie de informare pentru victimele hărţuirii sexuale: 15.000 de dosare privind infracţiuni sexuale doar în primul semestru al anului
Alina Gorghiu: Statul român a avut dreptate. Curtea de Justiţie a UE a stabilit clar că justiţia din Franţa nu a procedat corect
Av. Adrian Cuculis, despre ordonanţa antidrog: Sunt o groază de anomalii acolo. Iau ibuprofen şi mă trezesc că mâine scrie presă m-am urcat drogat la volan
Legiştii nu sunt de acord cu testarea toxicologică în afara sistemului medico-legal şi spun că nu au fost consultaţi. Precizările MAI
Ziua Justiţiei – Ministrul Justiţiei vorbeşte despre ridicarea MCV, angajarea de personal, dar şi aducerea în ţară a fugarilor
Adolescentă de 16 ani, moartă din cauza drogurilor de tip cristal. Măsurile luate de DIICOT împotriva suspecţilor
Numărul de judecători care activează în tribunale a scăzut cu în ultimii trei ani. Care sunt instanţele supraaglomerate
MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE