Mercenarii lui Potra, încă 30 de zile de arest

Mercenarii lui Potra, încă 30 de zile de arest

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, luni, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare pe numele mercenarilor din gruparea lui Horaţiu Potra.

Astfel, Ioan Lup, Andrei Florin Lup şi Manfred Ioan Hauptman vor sta încă 30 de zile în arest preventiv, iar alţi 11 în arest la domiciliu, conform Agerpres.

În continuare, Horaţiu Potra, fiul său - Dorian Potra şi un alt membru al familiei - Alexandru Potra sunt daţi în urmărire internaţională.

La sfârşitul lunii februarie, anchetatorii au efectuat 47 de percheziţii în judeţele Sibiu, Mureş, Timiş, Ilfov şi Cluj, într-un dosar legat de finanţarea campaniei electorale a lui Călin Georgescu, constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, precum şi promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid.

În locuinţele folosite de Potra şi apropiaţii acestuia a fost găsit un veritabil arsenal militar: 10 grenade defensive, 19 grenade ofensive, un lansator de grenadă, 15 pistoale, 6 pistoale mitralieră, o puşcă mitralieră, sute de cartuşe, materiale explozive.

De asemenea, într-un seif ascuns sub podeaua casei, au fost găsite teancuri cu bani şi lingouri de aur.

Procurorii susţin că Horaţiu Potra şi grupul lui de mercenari urmăreau să se infiltreze în protestele organizate imediat după anularea alegerilor prezidenţiale, pentru a crea haos.

Planul de acţiune ar fi fost pus la punct de Călin Georgescu şi apropiaţii săi în cadrul întâlnirii clandestine care a avut loc la ferma din Ciolpani, imediat după anularea alegerilor prezidenţiale.

Potra şi mercenarii care îl însoţeau au fost interceptaţi de autorităţi pe 8 decembrie 2024, în timp ce se îndreptau spre Bucureşti.

'Cei 20 de mercenari care l-au însoţit pe Horaţiu Potra în această acţiune nu sunt simpli luptători, ci nucleul său de elită - cei mai apropiaţi şi de încredere oameni ai săi aflaţi în România în acel moment, cu o vastă experienţă în misiuni de destabilizare, lupte urbane şi utilizarea armelor letale şi explozibililor. Aceşti indivizi acţionează organizat, conform unor planuri strategice bine puse la punct, având capacitatea de a executa atacuri coordonate şi de a adapta rapid tacticile în funcţie de reacţia forţelor de ordine', este caracterizarea făcută de Parchet. 

 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt