Meteorologii anunţă că martie debutează cu temperaturi scăzute, iar ploile încă se vor lăsa aşteptate pe parcursul lunii, în cea mai mare parte a ţării.
Admininistraţia Naţională de Meteorologie e emis vineri, 25 februarie, prognoza pe următoarele patru săptămâni (28 februarie – 28 martie).
Potrivit acesteia, în săptămâna 28 februarie 2022 – 7 martie 2022, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării.
În privinţa cantităţilor de precipitaţii, acestea îi vor mulţumi pe unii dintre fermieri şi îi vor necăji pe alţii. Astfel, regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sud-estice, dar şi deficitar în cele vestice şi centrale, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.