Statele Unite speră că India va reveni asupra decizia de a interzice exporturile de grâu, ceea ce accentuează penuria acestei mărfuri în lume, a afirmat luni ambasadoarea americană la ONU, Linda Thomas-Greenfield, în ajunul unor reuniuni ministeriale de la New York privind securitatea alimentară, notează AFP.
"Încurajăm ţările să nu restricţioneze exporturile, deoarece credem că orice restricţii asupra exporturilor vor exacerba penuriile alimentare", a declarat Linda Thomas-Greenfield într-o conferinţă de presă virtuală.
"India va fi una din ţările participante la reuniunea noastră (joi) din Consiliul de Securitate şi sperăm că, auzind preocupările exprimate de alte ţări, va putea reconsidera această poziţie" de interdicţie, a spus diplomata americană.
Această sesiune a Consiliului de Securitate al ONU, care va fi prezidată de secretarul de stat american Anthony Blinken, va beneficia de participarea mai multor miniştri, printre care Vellamvelly Muraleedharan, ministrul de stat pentru afaceri externe. India ocupă un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU.
Al doilea mare producător de grâu din lume, India a anunţat sâmbătă că va interzice exporturile acestei mărfuri, fără autorizaţie specială din partea guvernului, în faţa unei scăderi a producţiei sale, în special din cauza valurilor de căldură extreme.
agerpres.ro