Să facem acum un exerciţiu de imaginaţie. Decebal, Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş, la aceeaşi masă. Şi-n mijloc o
grămadă de…roşii. Ceva în această ecuaţie sigur nu e bine. Şi nu vorbim doar despre faptul că cei trei eroi nu pot fi la aceeaşi masă. Tomatele le erau celor trei complet necunoscute. Pentru că atunci pur şi simplu nu existau pe
aceste meleaguri. Masa nu ne-a fost de la început plină cu tot ce ştim astăzi. Cartofi am mâncat târziu, şi tot târziu neam îndulcit cu zahăr. Iată câteva repere din istoria noastră alimentară.
Despre strămoşii noştri daci ştim măcar din dicţionare că mâncau cu plăcere varză şi brânză. Despre strămoşii romani ştim că mâncau ceapă, măsline şi tratau cu mare respect usturoiul. Dar nici dacii, nici romanii nu mâncau porumb sau cartofi, din simplul motiv că acestea nu creştea atunci în Europa. A fost nevoie ca Magellan şi Columb să descopere America pentru ca masa europenilor să fie mai bogată.
Dacă vă întrebaţi cu ce îşi îndulceau strămoşii noştri viaţa de zi cu zi, răspunsul este simplu ”cu miere”. Dacii erau foarte mândri de mierea lor, iar mai apoi în Evul mediu în câmpia Dunării se producea o miere de calitate excelentă. Zahărul a ajuns mai târziu în bucătăria noastră. Mai întâi în anul 1650 a pătruns în Europa zahărul din trestie de zahăr care era o delicatesă scumpă. Prima fabrică de zahăr din ţara noastră bazată pe cultura sfeclei roşii a apărut în jurul anului 1830 în judeţul Sălaj de astăzi.
