Cumpărătorii, speriaţi de neregulile din magazine

Cumpărătorii, speriaţi de neregulile din magazine

Sărbătorile se apropie, dar nu avem nicio certitudine că mâncarea pe care o vom pune pe masă este sigură. Asta
dacă e să ne uităm la rezultatele din ultima vreme ale controalelor de la Protecţia Consumatorilor. Multă mizerie şi alimente depozitate în condiţii improprii au fost descoperite. Astăzi au fost retrase sute de kg de carne cu Listeria, dintr-un lanţ de supermarketuri!

Imaginile pe care le vedeţi provin din supermarketuri şi pieţe. În astfel de condiţii erau depozitate alimente. Aşa că nu e de mirare că mulţi se întreabă cât de sigură este mâncarea pe care o pun pe masă.

ANPC anunţă că în perioada următoare toţi inspectorii vor fi pe teren şi vor face controale la operatorii economici din întreagă ţara. Totul după multiplele plângeri primite de la consumatori.

Ca să se asigure că mâncarea pe care o consumă este sigură, oamenii recurg la diverse metode.

Numai că şi o astfel de metodă poate da greş. Recent, inspectorii ANSVSA au descoperit peste 60 de tone de carne de pui contaminată cu salmonella în mai multe magazine din ţară. Consumatorii nu ar fi avut cum să îşi dea seama.

Carnea a fost retrasă de la vânzare, dar nu există nicio garanţie că în perioada următore loturi contaminate nu vor
mai ajunge în magazine. Medicii spun că dacă este gătită bine carnea de pui este sigură pentru consum.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt