
Consum minim de pesticide, eficienţă MAXIMĂ! Tehnologia implementată în premieră în România
Când vine vorba despre o agricultură mai prietenoasă cu mediul, investiţiile în tehnologia de ultimă generaţie sunt esenţiale.
Când vine vorba despre o agricultură mai prietenoasă cu mediul, investiţiile în tehnologia de ultimă generaţie sunt esenţiale.
O propunere pentru modificarea Legii privind vânzarea terenurilor agricole a fost adoptată tacit, marţi, de Senat, informează AGERPRES.
BASF şi-a prezentat perspectiva pe zece ani privind inovaţiile agricole menite să susţină securitatea alimentară pentru generaţiile viitoare, minimizând, în acelaşi timp, impactul agriculturii asupra climei şi mediului.
Veste bună pentru agricultorii din nordul ţării.
Continuăm seria sfaturilor pentru deţinătorii de pomi şi livezi, iar de această dată mergem într-o livadă de pruni, pentru tăierile de întreţinere.
Oferta mondială de ulei de gătit, redusă deja din cauza conflictului din Ucraina, este pe cale să se diminueze şi mai mult, iar unele state au trecut la măsuri severe ce vizează exporturile sau limitarea cantităţilor pentru cumpărători, transmite Bloomberg, citat de AGERPRES.
Înainte de Paşte, directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, vine cu veşti bune pentru apicultori.
Comisia Europeană a distribuit 500 de milioane euro statelor membre pentru sprijinirea fermierilor afectaţi de creşterea preţurilor la inputuri şi îngrăşăminte.
Vom avea o toamnă fără prea multe fructe.
Conflictul din Ucraina îi obligă atât pe fermieri, cât şi pe traderi să ţină cont de noile date privind viitoarea producţie de cereale şi floarea-soarelui a ţării vecine.
Până când noua lege a irigaţiilor va prinde contur şi va fi implementată, fermierii se luptă în continuare cu sistemul greoi din acest domeniu.
Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Adrian Chesnoiu, a anunţat în direct la AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”, că noile ajutoare pentru crescătorii de animale, în valoare totală de 450 milioane lei, vor fi aprobate în şedinţa de Guvern de astăzi.
Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Adrian Chesnoiu, a efectuat recent o vizită oficială în Iordania, unde a discutat cu ministrul Industriei, Comerţului şi Aprovizionării, Yousef Mahmoud Al Shamali.
Sprijinul de 15.
Contractele futures pentru porumbul cu livrare în iulie au fost tranzacţionate luni, pe piaţa americană, la peste 8 dolari pe buşel, cel mai ridicat nivel atins din septembrie 2012, transmite CNBC.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că a fost aprobat Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr.
Preţul unui kilogram de tomate la producătorii din judeţ este între 20 şi 27 de lei, în funcţie de calitate şi calibru, potrivit reprezentanţilor producătorilor şi Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Olt.
Lâna de oaie Ţurcană este pe cale să devină un produs agricol certificat o schemă de calitate europeană.
Directorul general al Agenţiei de Plăţi şi intervenţie pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea, le reaminteşte fermierilor condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a nu fi excluşi de la plata subvenţiilor în anul 2022.
Dacă anul trecut pe vremea aceasta primele trufandale din solarii erau deja în pieţe, acum recolta autohtonă se lasăaşteptată.
Pe piaţa europeană este un deficit de 30-40 % de carne de miel şi oaie, spune preşedinta unei importante asociaţii a crescătorilor de animale.
Creşterile de preţuri din ce în ce mai accentuate din toate ramurile economiei ar putea pune în pericol şi proiectele pe fonduri europene care urmează să fie implementate în perioada următoare.
În aceste zile, puţine sunt sectoarele în care nu se vorbeşte despre criză, iar cel al utilajelor agricole nu face excepţie.