Preţul unui kilogram de tomate la producătorii din judeţ este între 20 şi 27 de lei, în funcţie de calitate şi calibru, potrivit reprezentanţilor producătorilor şi Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Olt.
Directorul adjunct al DAJ Olt, Mihaela Luminiţa Mareş, a declarat luni, pentru AGERPRES, că în prezent în judeţ sunt 75 de producători înscrişi în programul "Tomata" care au început recoltarea.
"Judeţul Olt are cel mai mare număr de legumicultori înscrişi în programul 'Tomata', respectiv 5.813 fermieri, iar la 75 dintre aceştia echipele DAJ au efectuat şi a doua vizită în teren în urma notificărilor privind faptul că încep recoltarea. Până la finalul săptămânii numărul de producători din judeţul Olt care au început recoltarea tomatelor cultivate în solarii va creşte cu câteva zeci. Fermierii din judeţul Olt vând kilogramul de tomate cu aproximativ 25 de lei, cel mult cu 27 de lei. Toate sunt foarte gustoase, toate sunt de calitate, iar preţul acesta este determinat de costurile mari pe care le-au avut producătorii pe timpul iernii, cu încălzirea în solarii", a spus Mihaela Mareş.
Preşedintele Sindicatului Producătorilor Agricoli (SPA) Olt, Ion Păunel, a afirmat că producătorii din judeţ vând tomatele la preţuri între 20 de lei şi 26 de lei kilogramul, în funcţie de calibru, în preţ regăsindu-se şi costurile ridicate cu încălzirea solariilor pe timpul iernii şi primăverii.
agerpres.ro