Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), împreună cu Agenţia Domeniilor Statului (ADS), au lansat anul trecut un program prin care tinerii fermieri pot beneficia de până la 50 de hectare de teren din proprietatea statului pe care să îşi desfăşoare activitatea.
Programul a venit cu multe speranţe pentru tinerii fermieri, iar primul contract a fost semnat la sfârşitul anului trecut, cu un fermier din Satu Mare, care a primit 49,6 hectare de teren.
Nu toată lumea are, însă, încredere în succesul acestui program pe termen lung. În emisiunea ”Agricultura la Raport”, realizatorul Ovidiu Ghinea a dezbătut subiectul alături de mai mulţi fermieri cu experienţă. Aceştia consideră că fără o strategie şi nişte facilităţi care să acompanieze cele 50 de hectare de teren, tinerii fermieri vor avea mai mult de suferit de pe urma pământului, mai ales că redevenţa pe care trebuie să o plătească este una destul de consistentă.
”Dacă îl bagi în vegetal la o producţie medie de 5 tone de grâu la hectar şi dă arendă 30% din cantitatea asta, mai are şi celelalte cheltuieli, l-ai omorât din faşă. Dacă îi creezi un cadru, îi faci nişte facilităţi, poate cu 50 de hectare se apucă de legumicultură, sau dacă e în zona de munte îşi ia nişte vaci, 100 de oi, discutăm despre cu totul altceva. Dar dacă îi dai în zona de câmpie şi îl bagi în cultura mare cu 50 de hectare, l-ai nenorocit. Nu este sustenabil”, a precizat fermierul Alexandru Baciu.