Facebook revine cu clarificări privind noile condiţii de utilizare ale WhatsApp, speriată de exodul utilizatorilor

Facebook revine cu clarificări privind noile condiţii de utilizare ale WhatsApp, speriată de exodul utilizatorilor
London, UK - July 19, 2018: The buttons of Whatsapp, Messenger, Telegram, Pinterest Twitter, Facetime and other chat apps on the screen of an iPhone.

După uraganul stârnit de noile clauze obligatorii din condiţiile de utilizare ale WhatsApp, Facebook încearcă să lămurească situaţia şi să liniştească utilizatorii care au început deja să ia calea produselor concurente. Facebook foloseşte conturile de social media ale companiei pentru a încerca să stăvilească valul de utilizatori care au început să renunţe la WhatsApp şi au trecut la Signal şi Telegram. În paralel, executivii companiei au ieşit şi ei cu mesaje similare, trădând o uşoară panică. Pe conturile WhatsApp de Facebook şi Twitter se vorbeşte despre criptarea end-to-end şi faptul că, datorită acesteia, mesajele şi apelurile dintre utilizatori nu pot fi văzute de compania americană.

Pe de altă parte, Adam Mosseri şi alţi executivi Facebook au postat mesaje prin care explică faptul că noile clauze se referă la mesajele trimise de utilizatori companiilor, nu la mesajele schimbate strict între utilizatori. Valul anti-Facebook a ajutat deja două dintre cele mai cunoscute aplicaţii concurente să crească în ultimele zile mai mult decât de obicei. Signal a numărat duminică 810.000 de utilizatori noi, de 18 ori mai mulţi decât într-o zi normală. Numărul mare de utilizatori noi a creat probleme pentru Signal, care a avertizat că, din această cauză, procesul de înregistrare se realizează cu o oarecare întârziere.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt