Pentru a fi în pas cu vremurile în care mediul online ocupă din ce în ce mai mult loc în vieţile noastre, Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi şcoleşte, în premieră pe ţară, bloggeri, vloggeri şi influenceri. Participarea la un astfel de curs va costa 300 de lei, iar după terminarea celor 40 de ore de seminar cei care vor învăţa tainele comunicării în spaţiul virtual vor primi şi o diplomă acreditată.
Începând din semestrul doi al acestui an universitar, reprezentanţii Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi vor
introduce în programă cursuri care să îi înveţe pe studenţi cum să devină cunoscuţi bloggeri, vloggeri sau influenceri. Cele trei noi specializări au fost înfiinţate din necesitatea tinerilor de a se adapta la comunicarea în mediul online.
Şi pandemia a avut partea ei de ,,vina “ în creşterea dorinţei de a publica conţinut în mediului online, spun reprezentanţii universităţii.
Vor fi organizate module de câte 20 până la 40 de ore la care pot participa nu doar studenţii universităţii, ci şi liceeni sau persoane care vor să reorienteze în carieră.
Pe lângă cadrele didactice ale facultăţii de Litere vor preda şi îi vor învăţa pe cursanţi tainele comunicării online şi bloggeri, vloggeri şi influenceri celebri .
Costul pentru participarea la unul dintre cele trei noi cursuri ale facultăţii Dunărea de Jos din Galaţi este de 300 de lei.