VIDEO şi FOTO - Inundaţii fără precedent în istorie în sud-estul Bangladeshului. Imagini cu localnici care se roagă în apa până la umeri

VIDEO şi FOTO - Inundaţii fără precedent în istorie în sud-estul Bangladeshului. Imagini cu localnici care se roagă în apa până la umeri
foto: X

Imagini cu sute de oameni care se îndreaptă încet-încet spre siguranţă, mergând prin ape până la piept, cu bunurile ţinute deasupra capului, ca să nu se ude, vin din Bangladesh.
 
Când intri în oraşul Feni din sud-estul Bangladeshului, devine clar de ce acesta este considerat epicentrul uneia dintre cele mai grave inundaţii pe care localnicii şi le amintesc.
 
De miercuri noaptea, apa a inundat 11 districte, iar zone întinse din oraşul de aproape 1,5 milioane de locuitori sunt acum scufundate, potrivit CNN.
Bangladesh trăieşte prin râurile şi căile sale navigabile – oamenii săi se bazează pe această resursă vitală pentru pescuitul şi cultivarea orezului. Ţara este, de asemenea, bine familiarizată cu inundaţiile şi cicloanele – mai ales în ultimii ani, deoarece oamenii de ştiinţă spun că schimbările climatice vor continua să exacerbeze evenimentele meteorologice extreme.
Dar acest potop i-a luat prin surprindere – iar oamenii de aici dau vina pe oficialii din India, care ar fi deschis un baraj din Dumbur

Afla mai multe desprebangladeshinundaţiiindia
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: