VIDEO - Schimb istoric de deţinuţi între Rusia şi Occident. Biden, care i-a întâmpinat la aeroport pe foştii prizonieri: De ce nu i-a eliberat Trump?

VIDEO - Schimb istoric de deţinuţi între Rusia şi Occident. Biden, care i-a întâmpinat la aeroport pe foştii prizonieri: De ce nu i-a eliberat Trump?
foto: X

Reporterul american de la The Wall Street Journal Evan Gershkovich şi fostul puşcaş marin american Paul Whelan se numără printre cei 24 de deţinuţi (plus doi copii) din Statele Unite, Rusia, Germania, Polonia, Slovenia, Norvegia şi Belarus care au fost eliberaţi joi în cadrul unui schimb major între Est şi Vest, a anunţat Preşedinţia Turciei, relatează Reuters şi AFP.
Rusia şi Occidentul au schimbat joi, în Turcia, 26 de cetăţeni ai lor, printre care jurnalistul american Evan Gershkovich, în cel mai mare acord de eliberare a unor deţinuţi de la sfârşitul Războiului Rece.
Pe lângă reporterul de la Wall Street Journal, deţinut din martie 2023, acordul îl include şi pe fostul puşcaş marin Paul Whelan, încarcerat pentru spionaj în Rusia de la sfârşitul anului 2018.

Toţi trei au fost întâmpinaţi de prieteni apropiaţi şi de familie, dar şi de preşedintele Joe Biden şi de vicepreşedintele Kamala Harris, potrivit unui jurnalist AFP aflat la faţa locului.

Serviciile de informaţii turce au "efectuat cea mai mare operaţiune de schimb de prizonieri din ultima perioadă" la Ankara, a declarat Preşedinţia turcă, adăugând că aceasta a implicat "26 de persoane din închisorile a şapte ţări diferite (Statele Unite, Germania, Polonia, Slovenia, Norvegia, Rusia şi Belarus)".
La Washington, Joe Biden a mulţumit pentru "deciziile curajoase şi îndrăzneţe" luate de aliaţii SUA pentru acest schimb "istoric", lăudând în special rolul Germaniei şi al Turciei. Anterior, într-un comunicat, preşedintele american calificase schimbul drept o "realizare diplomatică".
 
 

"Zece deţinuţi, dintre care doi minori, au fost transferaţi în Rusia, 13 în Germania şi trei în Statele Unite", a declarat Ankara, care a anunţat apoi că toate cele şapte avioane implicate în operaţiune au părăsit teritoriul său.

Serviciile de securitate ruse (FSB) au confirmat întoarcerea a "opt cetăţeni ruşi" şi a "doi copii minori".

De asemenea, Kremlinul a anunţat că Vladimir Putin a graţiat cele treisprezece persoane condamnate în Rusia şi eliberate în cadrul acordului, informează news.ro.

 

Afla mai multe despreprizonierisuarusia
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt