Vaticanul pedepseşte doi episcopi pentru neglijenţă în combaterea abuzurilor sexuale

Vaticanul pedepseşte doi episcopi pentru neglijenţă în combaterea abuzurilor sexuale

Vaticanul a pedepsit doi episcopi polonezi pentru neglijenţă în combaterea abuzurilor sexuale comise asupra unor minori din diocezele lor, potrivit unui dublu comunicat ce a fost publicat luni de nunţiul papal din Polonia, informează DPA.

În urma investigaţiilor efectuate, Slawoj Leszek Glodz, arhiepiscop emerit al Arhidiocezei din Gdansk, şi Edward Janiak, fost episcop de Kalisz, au primit ordinul de a trăi în afara diocezelor lor şi interdicţia de a participa la sărbători publice religioase sau la adunări laice.

Ambii prelaţi vor trebui să plătească "o sumă adecvată" în beneficiul Fundaţiei St. Joseph, care sprijină victimele abuzurilor sexuale, precizează comunicatul publicat luni.

Problema abuzurilor sexuale din rândul Bisericii Catolice Poloneze, inclusiv asupra minorilor, a revenit în atenţia publicului în ultimii ani după o serie de documentare TV şi articole de presă, care au prezentat astfel de fapte şi tentative de muşamalizare a acestora.

Ambii episcopi pedepsiţi figurau în acele materiale de presă. Glodz a fost criticat, de asemenea, pentru intimidarea prezumtivă a subordonaţilor lui în timpul mandatului său de arhiepiscop, dar şi pentru faptul că avea un stil de viaţă uluitor de opulent.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt