Un tânăr a fost ucis de un tigru de Sumatra, specie în pericol de dispariţie

Un tânăr a fost ucis de un tigru de Sumatra, specie în pericol de dispariţie

Un tânăr în vârstă de 16 ani a fost atacat mortal de un tigru de Sumatra, specie aflată în pericol de dispariţie, în provincia indoneziană Riau, a anunţat luni un reprezentant al autorităţilor, citat de agenţia DPA.

Băiatul era însoţit duminică de tatăl său, muncitor pe o plantaţie de palmieri pentru ulei din districtul Siak, când a fost atacat mortal de tigru, a declarat Muhammad Mahfud, reprezentant al Agenţiei provinciale pentru protecţia naturii.

''Trebuie să instalăm o cutie capcană pentru ca tigrul să fie relocat'', a precizat Mahfud.

Acest incident a avut loc la mai puţin de o săptămână de la momentul la care o femelă de tigru de Sumatra şi cei doi pui ai ei au fost omorâţi după ce au fost capturaţi într-o capcană cu cablu din Aceh, o altă provincie de pe aceeaşi insulă indoneziană.

Tigrul de Sumatra este singura subspecie de tigru rămasă în Indonezia. Tigrii de pe insulele indoneziene Java şi Bali au dispărut în urmă cu mai mulţi ani.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt