Turcia şi-a închis spaţiul aerian pentru avioanele ruseşti cu destinaţia Siria, au informat sâmbătă media turce, citându-l pe ministrul turc de externe Mevlut Kavusoglu, potrivit AFP.
"Noi am închis spaţiul aerian pentru avioanele militare ale Rusiei- şi de asemenea pentru avioanele civile -cu destinaţia Siria", a declarat Cavusoglu, fără să precizeze motivul acestei decizii.
Şeful diplomaţiei turce a declarat că a transmis aceasta omologului său rus Serghei Lavrov, care la rândul său i-a comunicat această decizie preşedintelui Vladimir Putin.
Interdicţia va fi valabilă trei luni, a precizat ministrul turc, autorizaţiile de zbor fiind reînnoite în fiecare trimestru.
Rusia, unul dintre principalii aliaţi ai regimului de la Damasc de la începerea războiului civil în 2011, nu a reacţionat pentru moment.
Potrivit unor experţi, această închidere a spaţiului aerian turc riscă să complice sarcina armatei ruse, foarte prezentă în Siria.
Membră a NATO şi aliată a Ucrainei, Turcia depune eforturi încă de la începutul războiului în Ucraina să faciliteze o mediere între Moscova şi Kiev şi a refuzat până în prezent să se alăture sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei, având grijă să menţină un canal de comunicare deschis cu Kremlinul.
Astfel, Turcia a găzduit de două ori negocieri directe între cele două părţi, la 10 martie, la nivel ministerial la Antalya (sud) şi la 29 martie la Istanbul.
Preşedintele Recep Tayyip Erdogan s-a apropiat de Moscova în ultimii ani după o serie de dezacorduri şi tensiuni cu ţările occidentale.
Cele două ţări au reuşit chiar să depăşească criza care le opunea după ce un avion de vânătoare rusesc fusese doborât de Turcia în 2015, aminteşte AFP.
Sursa: Agerpres