Tonul din conserve este larg contaminat cu mercur, o substanţă nocivă pentru sănătate, denunţă marţi într-un raport organizaţiile nonguvernamentale (ONG) de protecţia consumatorilor franceză Bloom şi europeană Foodwatch, care le cer comercianţilor şi puterilor publice ”să ia măsuri de urgenţă”, inclusiv o scădere a limitelor autorizate, relatează AFP.
”Bloom a selectat aleatoriu 148 de cutii de conserve în cinci ţări europene (Franţa, Germania, Anglia, Spania şi Italia) şi le-a testat la un laborator independent: 100% dintre cutii sunt contaminate cu mercur”, relevă ONG-ul în ancheta sa.
Asociaţia de apărarea mediului afirmă că peste o cutie din două depăşeşte limita maximă de mercur stabilită în cazul altor specii de peşte - de 0,3 mg/kg, potrivit news.ro.